Fundasul sarb Zoran Ljubinkovici, care a evoluat sezonul trecut in Liga a II-a la Petrolul Ploiesti, va semna un contract valabil "cel putin un an" cu Otelul Galati.
„FC Otelul Galati il va legitima pe fundasul de origine sarba Zoran Ljubinkovici care si-a incheiat zilele trecute relatia contractuala cu FC Petrolul Ploiesti. Zoran, fundas central si lateral stanga, va semna un contract pe cel putin un an de zile”, mentioneaza site-ul Otelului
Jucatorul sarb se afla de joi seara in cantonamentul din Poiana Brasov al formatiei moldovene, iar in aceasta dimineata a efectuat primul antrenament sub comanda tehnicianului Dorinel Munteanu.
Nascut la 4 iulie 1982, Zoran Ljubinkovici a mai jucat la formatiile Spartak Subotica, Royal Antwerp, Zemun, Mladost Apatin, Smederevo, Radnicki Nis, FK Indjija si Petrolul Ploiesti.