Atacantul de care trag Gigi Becali si Jean Padureanu s-a relaxat in weekend dupa un program demn de un brazilian veritabil: discoteca, bautura si sport pe nisipul incins.
Junior Moraes este subiectul unei adevarate telenovele: Bistrita sustine ca jucatorul ii apartine pentru ca Metalurg Donetk nu i-a dat niciun ban in schimbul transferului, asa ca nu avea cum sa ramana liber de contract, iar Steaua il anunta in lotul pentru sezonul viitor, desi brazilianul abia ce a semnat cu TSKA Sofia. In toata aceasta tevatura creata in jurul lui, Moraes, care a facut vizita medicala cu Steaua saptamana trecuta, a ales sa se destinda pe litoralul romanesc. Sambata noapte, el a fost intr-o discoteca de fite, unde a consumat alcool intr-atat incat dimineata, la plecare, parea destul de „zdruncinat”. Totusi, sangele de brazilian nu l-a tradat pe Moraes, care a iesit la un volei pe plaja dupa doar cateva ore petrecute in camera de hotel, semn ca refacerea este una extrem de rapida pentru sud-american.