Emotii. Iuliu Muresan vede meciul cu Dinamo ca fiind cel mai important din sezon Oficialii de la CFR Cluj au pregatit cea mai mare prima din istoria clubului pentru un succes contra „ros-albilor”. Gabriel Esanu Pentru clujeni, meciul cu Dinamo este unul de totul sau nimic. Atat prin prisma clasamentului, cat si din punct de vedere financiar. „Nu cred ca un eventual esec ne-ar scoate definitiv din lupta pentru titlu, dar noi nu putem premia decat victoria. In cazul unui succes, vor primi aceeasi prima pe care ar fi avut-o si in cazul in care ar fi batut Steaua”, a spus Iuliu Muresan. 500 de milioane de lei vechi era recompensa pentru acel meci. Presedintele ardelenilor se teme azi de cuplul BD: „Sunt cei mai periculosi jucatori de la Dinamo. Poate si Cristea. Pe Danciulescu am vrut sa-l transferam in vara, dar Cristi Borcea m-a anuntat ca nu e de vanzare. De atunci nu ne-am mai interesat de el”. Muresan si-a fixat prioritatile in acest sezon, iar titlul de campion este pe prima treapta. „Chiar daca o victorie cu Bordeaux ne-ar aduce foarte aproape de optimile Ligii Campionilor, prefer un succes cu Dinamo. In Franta ma multumesc si cu egal. Cel mai mult vreau sa luam campionatul”, a incheiat Muresan.
Dupa ce atacantul clujenilor, Yssouf Kone, a spus ca nu a auzit de niciunul dintre fotbalistii de la Dinamo, Rednic a iesit la contraatac: „Eu cunosc vreo cinci Kone. Nu stiu daca este unul de 20 de ani sau de 50 de ani. Muresan s-a trezit si el specialist acum sa spuna ca Dinamo castiga desi nu joaca bine”, a comentat Rednic. (G.E.)