Patronul formatiei de la poalele Tampei spera ca castige 160.000 de euro pentru trei dintre automobilele sale, suma care sa-l tina pe linia de plutire.
Vremurile cand Ioan Nicolae arunca banii si isi permitea sa plateasca salarii de 250.000 de euro antrenorilor, respectiv 400.000 de euro conducatorilor, au apus de mult. Afaceristul se confrunta de mai bine de un an cu grave probleme financiare, mai multe dintre businessurile sale fiind in pragul falimentului. Bossul echipei FC Brasov a vandut, de curand, o companie de prefabricate, timp in care cifra de afaceri a uzinei de camioane Roman S.A. a scazut cu 80% fata de cea din anul 2008. De asemenea, Prescon SA Brasov, o firma de constructii civile si industriale, nu a mai prins de mai bine de un an vreun contract, in timp ce la Lemexim SA, un business specializat in productia de mobila, Neculaie a renuntat. Viitorul formatiei FC Brasov este, astfel, sumbru, asta daca tinem cont ca in aceasta iarna, pentru a reusi sa faca rost de lichiditati, Nicolae a scos la vanzare hotelul Poiana Mare, insa nicio persoana nu s-a aratat interesata sa plateasca aproape 3,5 milioane de euro. Afaceristul brasovean nu s-a lasat, insa, pagubas si este mai hotarat ca oricand sa renunte la o parte din masinile de lux care l-au facut celebru. Astfel, conform unor anunturi postate pe trei site-uri specializate, Nicolae doreste in schimbul unui Land Rover Range Sport SUV 98.000 de euro, pentru un BMW 760 „doar” 35.000 de euro, in timp ce pentru un Subaru Impreza Berlina – 25.000 de euro. In total 158.000 de euro, bani care ar putea salva, cel putin pentru cateva luni, echipa pregatita de Viorel Moldovan.