Satul sa piarda bani in ultimele sezoane, patronul Stelei a fost vrajit de strategia lui "Piti". Profit garantat, ba chiar o avere daca ia titlul.
„Sunt convins ca Victor Piturca a venit cu bani de acasa la Steaua. Altfel nu-mi imaginez cum a reusit sa-l faca pe Gigi Becali sa taca, ba chiar sa mai dea si atatia bani de transferuri”, spunea Cristiano Bergodi imediat dupa instalarea lui „Piti”. Italianul chiar avea dreptate. Doar ca fostul selectioner nu a adus banii de acasa, ci a profitat de tot ceea ce inseamna incasari datorita suporterilor, a caror prezenta ajuta de obicei si la obtinerea rezultatelor favorabile, care aduc alti bani. Piturca a venit la „palat” cu un plan bine structurat, a carui concluzie a fost cat se poate de simpla. Castig garantat de cel putin doua milioane de euro. Primul meci acasa a demonstrat ca „Piti” avea dreptate: 25.000 de spectatori in tribuna. Doar pentru meciul cu Universitatea Craiova, Steaua a incasat din bilete 200.000 de euro, ceea ce inseamna ca suma pe cele 17 partide de acasa va ajunge in jurul a trei milioane de euro. De asemenea, vor fi vandute minimum 6.000 de abonamente, care vor mai aduce in vistieria Stelei aproximativ 500.000 de euro. Si pentru Europa League succesul este garantat. Un milion de euro ar aduce calificarea in grupe plus 60.000 fiecare punct obtinut, sperandu-se la macar opt, care ar aduce probabil calificarea dupa faza grupelor si, automat, alti bani. Dar chiar si pana la primavara, din Europa League se vor obtine aproximativ 3,5 milioane de euro, mai ales ca vor fi patru meciuri acasa, cu tribunele pline, in care si abonatii din campionat trebuie sa-si cumpere bilete. Adaugand banii de la televiziuni, de la Bwin, principalul sponsor, si din programele de catering si player escort, care merg din ce in ce mai bine, se va depasi suma de noua milioane de euro. La nivel de cheltuieli, Steaua a dat pe jucatori in jur de trei milioane de euro, chiar daca a luat 14 fotbalisti, multi fiind gratis sau pe sume mici. Fondul de salarii nu a crescut mult, venirile unor fotbalisti bine platiti ca Geraldo si Dorel Stoica fiind partial acoperite de plecarea lui Toja. Reintroducerea primelor este singura cheltuiala in plus fata de sezonul trecut. In total se vor plati pe prime si salarii aproximativ 4,5 milioane de euro, ceea ce ar duce cheltuielile la 7,5 milioane de euro, cu aproximativ doua mai putin decat banii incasati. Incasari Steaua Liga I: 5.300.000 de euro Bilete pentru cele 17 meciuri acasa: 3.000.000 de euro Abonamente de sezon: 500.000 de euro Drepturi TV: 1.500.000 de euro Catering A produse de promovare: 200.000 de euro Programul Player Escort: 100.000 de euro Europa League: 3.600.000 de euro Bilete pentru patru meciuri acasa (minimum, daca ajung in grupe): 2.000.000 de euro Catering A produse de promovare: 75.000 de euro Programul Player Escort: 25.000 de euro Calificarea in grupe: 1.000.000 de euro Premiere pentru punctele obtinute: 500.000 de euro Sponsori: 400.000 de euro Bwin: 200.000 de euro Alti sponsori: 200.000 de euro Liga I A Europa League A Sponsori a 9.300.000 de euro Cheltuieli Steaua Transferuri de jucatori: 3.000.000 de euro Salarii A prime: 4.500.000 de euro Total cheltuieli a 7.500.000 de euro Rezultat: 1.800.000 de euro profit la care se adauga cei 150.000 de euro luati pe Toja.