Neplatit de trei luni, mijlocasul defensiv nu s-a mai prezentat la antrenamentele conduse de Moldovan.
Cu numai cateva zile inainte de startul returului, apele s-au involburat la poalele Tampei. Mijlocasul defensiv al „stegarilor”, Nicolae Grigore, a disparut si nimeni nu a mai putut lua legatura cu el, nici macar telefonic, de trei zile. Cum s-a ajuns aici? Fostului rapidist i s-a umplut paharul din cauza faptului ca nu a mai vazut niciun euro de peste trei luni si este decis sa depuna memoriu pentru a deveni liber de contract. In aceeasi situatie se afla si Dani Coman, insa goalkeeper-ul a ales sa se prezinte in continuare la antrenamente. Conform unor surse, Grigore este tentat sa revina la Rapid, asta datorita relatiei de rudenie cu George Copos. Cei doi jucatori s-au plans in repetate randuri presedintelui clubului, insa nici Dinu „Vama” nu i-a putut ajuta pe copiii sai de suflet.