PARADOX. Petre Grigoras antreneaza echipa celui care este regele otelului in lume, dar nu are bani de achizitii La sange. Din cauza crizei financiare, oficialii clubului Otelul ii iau la puricat pe jucatori, mai ceva decat doctorii de la Urgente pe pacienti Cristian Blanuta Petre Grigoras le-a luat pulsul jucatorilor in turneul de pregatire din Antalya si a tras concluzia: „Avem un lot cu care putem sa ne salvam de la retrogradare, chiar daca acasa avem meciuri cu echipele care trag la grupele Ligii Campionilor”. Achizitii? „Deocamdata, nimic”, a spus „Grig”. A inceput apoi sa rada: „Daca va fi sa luam vreun jucator in aceasta perioada, sa stii ca-l vom lua la puricat. Suntem mai severi decat echipele cu bani. Pai, noi belim ochii cat patru cepe atunci cand e vorba sa cumparam un jucator. Nu ne permitem sa risipim si banii aia putini pe care-i avem, pe un fotbalist lipsit de valoare”, a explicat antrenorul Otelului. Moldovenii vor pleca pe 1 februarie in cel de-al doilea turneu de pregatire, de data aceasta in Cipru. Acolo vor disputa cateva amicale, intre echipele pe care le vor intalni aflandu-se Dinamo Kiev, Steaua Rosie Belgrad si CFR Cluj.