TUPEU. Patronul din Ghencea anunta ca va intra pe stadion si va suporta consecintele TURNURA. Mircea Sandu a ajuns acum sa fie atacat de cel care l-a votat Semnal. Finantatorul va lua aceasta masura ca urmare a respingerii apelului de catre Comisia de Apel, in cazul „Valiza” Cristian Blanuta Degeaba s-a dat peste cap Gigi Becali sa-si demonstreze nevinovatia in cazul „Valiza”. Degeaba a sperat in Comisia de Apel, aceea care ar fi putut schimba decizia initiala, a Comisiei de Disciplina. Finantatorul Stelei a ramas cu amenda de 200.000 de lei, cu suspendarea timp de doi ani de pe stadioane si cu cele sapte puncte luate echipei sale. Becali a iesit, ieri, nervos de la judecata, iar primul lui gand de razbunare a fost sa boicoteze selectionata lui Victor Piturca. El a spus ca nu-i va lasa pe jucatorii „ros-albastrilor” sa participe la campania de calificare pentru CM din 2010. „Voi vorbi cu fotbalistii si cred ca ei vor fi de acord”, a declarat Gigi. Patronul clubului din Ghencea si-a indreptat furia si spre Mircea Sandu: „L-am sustinut si apoi l-am votat. Acum, regret. Toate regulamentele de la FRF sunt facute de catre Argaseala si Steaua. Ne-a scapat partea aia cu interzicerea premierilor. Au bagat ei asta acolo pentru ca se scoala Mircea Sandu dimineata si spune sa mai schimbe cate ceva in regulament. Comitetul Executiv e al lui Sandu. Face doar ce zice el”.