Gigi Becali este un om foarte credincios, dar chiar si asa recunoaste ca are pacate cu care va muri.
Finantatorul stelist nu se sfieste sa spuna in gura mare ca ii plac luxul, banii, aurul si tot ce e mare. Drept urmare, daca unii s-ar simti prost in palatul de pe Aleea Alexandru, Gigi spune ca pentru el acel loc este ceva ce nu mai exista in Bucuresti si unde se simte ca in alta lume.
„Trufia este pacatul cu care eu voi muri, ma voi duce cu el in mormant pentru ca este ceva ce-mi place, disper dupa trufie. Imi place luxul, imi place aurul, lucrurile mari, daca e o masina mica eu nu merg cu ea, oile sa fie mari, calul mare, totul sa fie mare. Pana la 90, 100 de ani, pana mor o sa fiu asa. Stau in palat de 4, 5 ani, in fiecare zi il admir, am investit 3 milioane de euro in el numai pentru aur. E bagat in circuitul turistic, e monument istoric”, a povestit, senin, Gigi Becali.