RAU-PLATNIC. Patronul Rapidului se face ca ploua cand vine vorba de a-si achita datoriile catre parteneri Ametit. Patronul Rapidului a „uitat” de o iscalitura pe un act aditional, care mentiona cat va plati clubul giulestean pe fostul „bancar” Alexandru Mazilu Actele dintre FC National si Rapid, pentru transferul lui Ovidiu Herea in Giulesti, s-au semnat. Pe contract apar iscaliturile celor doi conducatori, Constantin Iacov si George Copos. Intelegerea dintre cele doua cluburi are doua acte aditionale. Primul, in care Rapid se obliga sa plateasca 350.000 de euro pentru un imprumut pe trei ani, iar cel de-al doilea, in care se mai platesc 1,5 milioane de euro pentru detinerea jucatorului in coproprietate cu FC National. In stilul sau caracteristic, finantatorul din Giulesti a apelat la „manevrele sale specifice”, uitand intentionat de semnatura pe cel de-al doilea act aditional. Solutia sefului din Cotroceni: sa-l dea in judecata pe patronul Copos, care nu-si mai recunoaste fapta. In plus, Constantin Iacov solicita Rapidului penalizari de 8.000 de euro pentru fiecare zi de intarziere a platii sumei de 1,5 milioane de euro. In schimb, Herea s-a inteles cu Rapid pentru un contract pe trei ani. Mijlocasul va castiga 100.000 de euro pe sezon, la care se adauga si primele de joc sau de obiectiv. Acordul dintre clubul feroviar si jucator a fost inregistrat, ieri, la Liga Profesionista.
Nevinovat. Fostul „bancar” recunoaste ca a fost prins la mijloc in aceasta lupta intre marile cluburi bucurestene, care s-au batut pentru semnatura sa Alexandru Mazilu Dorit insistent de Cristiano Bergodi la venirea sa pe banca tehnica a Rapidului, Ovidiu Herea a devenit, intr-un final, jucator giulestean cu acte in regula. Fotbalistului nu i-a fost deloc usor in aceasta vara fierbinte, in care, dupa saptamani bune, a aflat noua sa echipa. Episoadele au fost numeroase, jucatorul fiind ba in curtea Rapidului, ba la Steaua sau Dinamo. – In sfarsit, te-ai inteles cu Rapid. – Ma bucur ca am ajuns intr-un final aici. Am facut alegerea cea mai buna pentru ca voi lucra cu un antrenor care ma cunoaste si care m-a promovat. Am avut rezultate cu dansul ca tehnician. Reuseste sa ma puna in valoare. Grupul este unul unit. Ii cunosc pe baieti de la loturile nationale. O sa fie bine. – Ce s-a intamplat, de fapt, cu tine, cu Steaua, cu refuzul de a mai veni la Rapid? – Au fost niste probleme. Eu mi-am dorit sa vin la Rapid. Imi pare rau ca nu s-a rezolvat atunci. Intram si eu in circuitul echipei. Acum o sa treaca doua, trei saptamani sa intru in ritm. – Esti multumit de salariul pe care urmeaza sa-l ai? – Da. Suma este una care ma satisface, niciun euro in plus. Nu s-a pus niciodata problema unei negocieri. – Cum crezi ca te vor primi suporterii? – Sper sa ma intampine bine. Nu vreau sa fiu injurat. M-am prezentat cu tricoul Rapidului si asta am vrut de la inceput. Nu a fost vina mea ca a intrat alt club pe fir si ca au aparut tot felul de stiri false. Eu am avut de suferit cel mai mult. Galeria sa ma judece pentru ce fac pe teren. – Ti-ai ales un numar? – 16 voi purta pe spate. Mi-a purtat noroc pana acum. Este ziua de nastere a fratelui meu. – Crezi ca daca Bergodi a mai lucrat cu tine vei fi titular? – Nu se pune problema. E un antrenor profesionist, care face echipa dupa cum se pregateste fiecare jucator. Nu ma tine nimeni in brate. Daca ma voi pregati bine, atunci ma va utiliza. Altfel, pot sa stau si pe banca de rezerve. Oricum, eu pot sa joc oriunde in linia de mijloc, chiar si in atac. – Ce iti doresti sa realizezi cu Rapid? – Am ajuns la o echipa mare din tara. Avem ca obiective castigarea campionatului, a Cupei Romaniei si intrarea in primavara europeana. Sper sa le indeplinim pe toate.
Iunie 2007 – Rapid incepe sa-l curteze pe Ovidiu Herea. Pretul stabilit de presedintele „bancar”, Constantin Iacov, este de 3 milioane de euro. 19 iulie – Herea este prezentat oficial la Rapid, alaturi de alte doua achizitii, Andrade si Tamandare. 25 iulie – Jucatorul pleaca din cantonamentul Rapidului, refuzand sa fie imprumutat in Giulesti. Steaua intra pe fir. 28 iulie – Inainte de Dacia Mioveni – Rapid, patronul argesenilor, Gigi Netoiu, ofera 4,1 milioane de euro pentru mijlocas. 31 iulie – Fotbalistul se antreneaza ziua cu AS Clinceni, iar noaptea negociaza cu impresarul Ana Maria Prodan. 7 august – Prodan anunta ca Dinamo ofera 2,5 milioane pe transferul jucatorului, aceeasi suma pe care o da si Steaua. Oficialii din Soseaua Stefan cel Mare infirma informatia. 9 august – Steaua se retrage din cursa pentru Herea. 13 august – Mijlocasul a semnat cu Rapid, incheind povestea transferului.