IN VOGA. Claude Puel e considerat antrenorul numarul 1 in Franta VETERAN. Marius Baciu joaca inca la nivelul primei ligi, chiar daca are 33 de ani Amical. Actualul tehnician de la Olympique Lyon va conduce maine seara, de la ora 20.45, de pe margine campioana Frantei in meciul de prezentare al Rapidului Daniel Nazare Claude Puel e un nume mare in fotbalul francez. A jucat 20 de ani la AS Monaco in 488 de partide, apoi s-a apucat de antrenorat. Tot la monegasci doua sezoane, iar din 2002, timp de sase sezoane, la OSC Lille, pe care a transformat-o dintr-o echipa de pluton intr-una de Liga Campionilor. A semnat in aceasta vara cu Lyon, care a luat titlul sapte ani la rand in Franta. Marius Baciu, fostul stelist si actualul jucator al nou-promovatei Gaz Metan Medias, l-a avut ca antrenor pe Puel la Lille timp de doua sezoane, intre 2002 si 2004. Jucatorul de 33 de ani ne-a povestit amanunte interesante despre francez. Marius, Puel vine la Bucuresti… – Am auzit, pacat ca nu pot fi si eu prezent in Giulesti. Avem meci amical si noi, altfel as fi vrut sa-l reintalnesc. E un mare om, dar si un mare antrenor. Sigur o sa dau de el curand. Aveam un numar de telefon mobil, fiindca am mai schimbat SMS-uri cu el, dar nu mai e valabil. Cum e ca tehnician? – Foarte serios. E mai serios decat Piturca. Stie cand sa fie dur, cand sa zambeasca sau cand sa fie al dracu?… Are stofa. Nu degeaba a ajuns Lille in Liga Campionilor. De atunci mi-am dat seama ca va ajunge departe. Iata: acum e la campioana Frantei. A luat cu el jucatori la Lyon? – Da. Era deja acolo Matthieu Bodner, adus inca din sezonul trecut, iar acum Lyon a dat 14 milioane de euro pe camerunezul Jean Makoun (25 de ani). Asta din urma, cand eram eu acolo, era la echipa doua… Cerea voie sa joace „miuta” cu noi. Incredibil! Acum face 14 milioane de euro!!! Nu-mi vine sa cred. Asta e viata! Au multi tineri la Lille… – Da, foarte multi. Multi dintre ei sunt imprastiati acum in campionate puternice. E pepiniera buna, iar Lille a facut zeci de milioane de euro. Era curtat Puel cand antrena pe Lille? A refuzat pe Lyon de doua ori, vad ca a treia oara a acceptat. Imi aduc aminte ca FC Porto il pistona puternic, dar a ramas, in ciuda ofertelor ametitoare. Daca nu ma insel, cred ca in 2004, dupa plecarea lui Mourinho, era principal favorit la portughezi. A declinat oferta ca sa ramana la Lille, apoi a reusit performante in Liga Campionilor.
Rapid Bucuresti va fi prima echipa din Liga I care isi prezinta lotul pentru noul sezon competitional. Si nu oricum, ci cu un amical considerat de lux, impotriva campioanei Frantei, Olympique Lyon. Rapid – Lyon se va juca maine seara, de la ora 20.45, si va fi transmis in direct de Antena 1. Daca giulestenii l-au vandut pe Sapunaru cu sase milioane de euro, francezii au facut achizitii de 45 de milioane de euro si se vor prezenta la Bucuresti cu cateva absente de marca: italianul Grosso, francezii Govou si Toulalan, brazilienii Juninho si Cris. Marti seara, Lyon va juca un amical si contra celor de la Partizan Belgrad.