Neplatiti de patru luni, angajatii Stelei au ajuns la capatul rabdarii. Ingrijitorii stadionului, antrenorii de la Academie, bucataresele sau electricienii sunt ingropati in datorii.
Revolutie la Steaua! Angajatii clubului nu mai vor sa se prezinte la munca. Acestia sunt neplatiti de patru luni si multi dintre ei risca sa fie dati afara din case. Bucataresele, femeile de la spalatorie, ingrijitorii terenului, antrenorii de la Academie, electricienii sau magazionerii au ajuns muritori de foame. Argaseala este vazut drept principalul vinovat pentru problemele muncitorilor din Ghencea. „Nu mai putem sa rezistam, am ajuns la capatul puterilor. De cate ori il intrebam pe Argaseala de bani el ne ia misto. Ultima data ne-a spus ca pe 10 noiembrie avem sanse sa primim salariile, pai in noiembrie se implinesc cinci luni de cand nu am mai vazut macar un leu. Avem copii, avem rate la banci, vom fi dati afara din case”, a marturisit unul dintre angajati. Disperati de situatie, multi dintre angajatii Stelei si-au facut curaj si au cerut bani de la fotbalisti. Argaseala a aflat ca muncitorii se roaga de jucatori sa-i ajute si a luat imediat atitudine. „Nu le mai dati bani angajatilor, daca nu le convine, sa plece”, le-a transmis directorul sportiv stelistilor, conform unor surse din cadrul clubului.