Antrenorul lui Dinamo anunta ca va lua masuri impotriva celor cinci fotbalisti care au "udat" victoria de la Alba Iulia.
Adrian Cristea, Andrei Margaritescu, Cosmin Moti, Dragos Grigore si Marius Alexe au intrat in colimatorul lui Cornel Talnar dupa ce CANCAN a publicat fotografii de la petrecerea pe care acestia au dat-o la un restaurant din Bucuresti, imediat dupa ce s-au intors din Ardeal. Tehnicianul dinamovist sustine ca ii va taxa pe cei cinci jucatori, dar numai financiar, pentru ca lotul este prea subtire: „Ne-am intors la 23.00 de la Alba Iulia si jucatorii nu aveau voie sa iasa nicaieri, conform regulamentului. Daca ma anuntau, poate le dadeam voie. Voi purta o discutie cu ei, sa clarific situatia si apoi vor plati pentru faptele lor, dar nu vor fi exclusi din lot. Daca i-as exclude, nu as mai avea pe cine sa bag. Ar trebui sa intram eu si Ionel (n.r. – Ganea) pentru a strange 11 oameni. Ma bucurasem si eu ca de ceva timp nu mai aveam probleme „nocturne”, iar acum au dat cu bata in balta”, a spus Talnar pentru CANCAN.