ACUZE. Rednic, contestat dupa esecul cu Rapid OFENSIV. Turcu n-a mai rezistat si s-a luat de Rednic Atac. Actionarul din „soseaua Stefan cel Mare” l-a acuzat pe tehnician ca s-a despartit prea usor de Andrei Margaritescu Daniel Nazare Fluierul final din Giulesti i-a gasit furiosi pe oficialii „cainilor rosii”. De rezultatul din teren, de evolutia unora dintre jucatori si de stafful tehnic. Primul si cel mai virulent a fost Vasile Turcu, care, prin declaratiile sale, l-a atacat voalat pe Mircea Rednic. Conform oficialului dinamovist, antrenorul e principalul vinovat pentru plecarea lui „China”, asa cum este poreclit mijlocasul ajuns acum la Terek Groznii. „Nu se poate sa-i dam drumul lui Margaritescu, iar acum n-avem inchizator. Tremur de frica atunci cand pleaca adversarii pe contraatac”, a inceput sa se planga dinamovistul. Se stie ca intre Margaritescu si Rednic au fost niste contre anul trecut, certuri care n-au fost aplanate. Mai mult, dupa revenirea lui Rednic la Dinamo, Margaritescu a afirmat ca nu poate continua. „Daca erau barbati, rezolvau problema, n-au avut curaj sa discute la o cafea problemele fiecaruia. Cert este ca acum nu avem un fotbalist de talia lui Margaritescu, iar de vina este Rednic”, s-a confesat Turcu unor apropiati.