Clubul CFR a ajuns in instanta dupa o plangere depusa de o firma din Spania care i-a adus la Cluj pe Culio, Pereira, Dubarbier si Darios Flores.
Firma spaniola Inversiones Monte Areo SL a castigat, la Tribunalul Comercial Cluj, un proces impotriva CFR, pentru 100.000 de euro, iar clubul mai trebuie sa plateasca si cheltuielile de judecata, 11.000 de lei. Suma reprezinta onorariul pentru transferul lui Dario Flores, din ianuarie 2009, de la River Plate. Desi termenul de scadenta era in iulie 2009, CFR nu si-a platit datoria decat atunci cand a fost obligata de instanta. Inainte de a depune actiunea judecatoreasca, in iunie 2011, timp de doi ani firma spaniola a trimis scrisori si a dat telefoane la clubul din Cluj pentru a-si primi banii. Muresan a promis atunci ca va achita datoria pana la 1 noiembrie 2010 daca se califica in Liga Campionilor. Numai ca nu a facut-o, desi CFR s-a calificat. In documentul prezentat in instanta, firma Inversiones Monte Areo specifica: „Intre societatile aflate in litigiu a existat o colaborare deosebita, prin intermediul nostru fiind transferati la CFR Cluj jucatori de valoare care au contribuit la obtinerea pentru prima data in istoria acestui club a titlului de campioana si participarea in UEFA Champions League”. Reprezentantii firmei amintesc de Emmanuel Culio, Alvaro Pereira si Sebastian Dubarbier, fotbalisti care au adus CFR-ului un profit de opt milioane de euro, dupa ce au fost transferati mai departe de formatia clujeana. De asemenea, din participarile in Liga Campionilor, CFR a castigat circa 16 milioane de euro. Cu toate acestea, ardelenii s-au tiganit cu firma din Spania pentru 100.000 de euro.