INTELEGATOR. Dumitru Bucsaru nu s-a suparat ca fotbalistii sai au pierdut la Brasov, ba, chiar mai mult, i-a premiat Initiativa. Dan Petrescu vrea sa mentina coeziunea la Urziceni, iar pentru asta patronul si-a dus jucatorii la cina Gabriel Esanu Infrangerea din prima etapa de la Brasov l-a facut pe Dan Petrescu sa-si dea seama ca trebuie sa mai lucreze la coeziunea grupului pe care-l pregateste. Aspect la care tine foarte mult. A cerut, astfel, ajutor de la Dumitru Bucsaru, pentru a le demonstra fotbalistilor ca finantatorul este alaturi de ei. Acesta i-a invitat pe jucatori sa ia cina la clubul de vara Bonton, din parcul Herastrau. Ocazie cu care nici bauturile alcoolice nu au fost interzise. „A fost o intalnire placuta, am petrecut aproximativ doua ore in acea locatie. Era important sa mai discutam intre noi, mai ales ca Unirea se bazeaza in special pe unitatea de grup, lucru demonstrat si sezonul trecut. Au fost prezenti si patronul, si Mihai Stoica, si Dan Petrescu. Asta ne demonstreaza ca avem in continuare conducerea alaturi de noi. Speram ca acum sa avem si rezultate”, a explicat Bogdan Mara.