PROFESIONIST. Mara a dovedit ca se descurca la fel de bine cu sticlele si paharele, ca si cu mingea, pe terenul de fotbal Investitie. Fotbalistul Unirii Urziceni a bagat aproape 200.000 de euro in noua sa afacere, care se doreste a fi una de bun-gust Catalina Slujitoru Doar 250 de locuri va avea noul club al jucatorului, dupa cum spune fratele acestuia, Adrian Mara. „Va fi un loc in care sa se adune lumea buna din Sibiu. Clientela nu va fi selectata de mine, personal, nicidecum de preturi, care vor fi unele modice”, a continuat Adrian. Personalul va fi adus din Bucuresti, iar „Gaudi” (n. red. – Antonio Gaudi, cunoscut arhitect spaniol, clubul a fost botezat astfel intrucat designul seamana cu diverse proiecte ale acestuia) va fi gazda primitoare pentru prezentari de moda, lansari de publicatii, concerte si diverse evenimente mondene. „Gaudi” va fi bar, de luni pana joi, iar la sfarsitul saptamanilor va functiona in regim de club. Aceasta nu este singura investitie a fotbalistului Bogdan Mara in orasul de pe malul Cibinului. El mai detine un teren de 5.000 de metri patrati in zona Selimbar si trei apartamente in actuala Capitala culturala a Europei. Bogdan Mara a debutat ca jucator la Inter Sibiu. A plecat din orasul natal la 19 ani. Este licentiat in Jurnalistica si e cunoscut ca un obisnuit al evenimentelor mondene, la care participa, deseori, alaturi de iubita sa, Dana Gheorghe.
Bogdan Mara a fost actionar si al unui cunoscut club din Bucuresti. Este vorba de „Bonsai”, unde se intalneau oamenii cu bani din Capitala. Zeci de personaje „cu fite” au trecut pragul de la „Bonsai”, unde distractie era la ordinea zilei.