MAHMUREALA. Wayne (stanga) si Cristiano (mijloc) au fost gasiti de paparazzii, dormind cu capul pe masa Deziluzie. Wayne Rooney si Cristiano Ronaldo si-au inecat tristetea in bautura dupa finala Cupei Angliei Cristi Petre Cei doi jucatori ai lui Manchester United au petrecut pana dimineata si au pierdut avionul cu care coechipierii lor s-au intors acasa. „Diavolii” au pierdut inca un trofeu, dupa o partida dezamagitoare pe noul Wembley. Se anunta o finala a superlativelor pe cea mai moderna arena europeana la aceasta ora, dar Manchester si Chelsea nu au aratat prea multe pe gazon. Londonezii au castigat, dupa un moment de inspiratie al lui Drogba, omul care a dat tonul dezmatului mai tarziu, in tabara „albastrilor”. Ivorianul, recunoscut ca un tip greu de stapanit la sindrofii, a dansat si a baut pana in zori. La spartul petrecerii, capitanul John Terry si Ashley Cole au defilat cu trofeul langa „Frankie?s”, localul unde s-au distrat „the blues”. Singurul „cu-minte” din tabara lui Chelsea a fost Frank Lampard, care a dat pana la fund cateva pahare, dupa care s-a dus acasa la nevasta. Elen Rives, catalana cu care este casatorit „Lamps”, nascuse cu o zi mai devreme, iar internationalul englez spune ca s-a facut baiat de casa. Marea orgie s-a consumat, insa, la Royal Lancaster Hotel, acolo unde era cazata „gradinita de nebuni” a lui Ferguson. Si acolo s-a baut pana in zori, dar din alte motive. Manchester United a ratat doua trofee in luna mai, Liga Campionilor si, acum, Cupa Angliei, cand lumea vorbea deja de o „tripla” istorica. Daramati, dupa inca un esec, Cristiano Ronaldo si Wayne Rooney si-au inecat tristetea in alcool. Sir Alex nu i-a putut struni nici de aceasta data pe cei doi naravasi, care au ratat si ora de plecare, la aeroport. In zori, la barul hotelului, nu mai distingeai decat doua siluete. Rooney „bolea” cu o batista alba legata la cap, iar Ronaldo, cu ochii umflati, incerca sa se dezmeticeasca din vapori si fum. Cei doi au pierdut avionul cu care colegii lor s-au intors la Manchester, acolo unde ii asteapta sedinte si amenzi grase.