Mijlocasul si-a dus echipa nu numai pe prima pozitie in Liga I, dar si pe culmile cele mai inalte ale distractiei, luand cu asalt cluburile din Capitala in pauza de doua saptamani.
La opt puncte distanta de Dinamo si la patru de Steaua, Otelul a dat peste cap toate calculele acestui inceput de campionat, fiind lider in Liga I, dupa 10 etape disputate. Cheia succesului acestui star fulminant ar fi, conform presedintelui Marius Stan, maiestria lui Dorinel Munteanu, dar si faptul ca „jucatorii nostri nu-si pierd energia prin alte locuri, cum fac cei din Bucuresti”.
Si totusi, in pauza de campionat ce a durat aproape doua saptamani, o parte din lotul otelarilor a luat cu asalt Capitala pentru o runda de distractii nocturne. Si cum se putea altfel decat ca liderii Ligii I sa petreaca in cel mai in voga club din Capitala aflat in zona Herastrau, imediat dupa finalul partidei Romaniei cu Franta. Ascunsi undeva intr-un colt al clubului, Antal si compania nu dadeau semne deloc ca ar fi niste incepatori in ale noptilor pierdute, facand un adevarat show la masa lor.
De departe, sufletul petrecerii a fost mijlocasul Liviu Antal, care a dansat pana la epuizare in compania unei tinere domnisoare. Interesant este ca episodul de sambata seara nu a fost singurul. Otelarii au prins gustul petrecerilor bucurestene si au continuat si miercuri noapte distractia, insa de aceasta data intr-un local de manele aflat in vecinatatea stadionului Ghencea. Aici, galatenii s-au intrecut in dedicatii, aproape la fiecare melodie auzindu-se de la microfon „Pentru Otelul Galati”.