HOTARAT. Razvan Lucescu a venit cu ganduri de schimbare la echipa nationala Cadoul i-a fost facut de catre sponsorul principal al echipei nationale. Gabriel Esanu „Tricolorii” s-au reunit ieri, la Mogosoaia, pentru primul antrenament sub comanda lui Razvan Lucescu. Dupa ce in mandatul lui Victor Piturca se formase o prapastie intre echipa nationala si suporteri, lucrurile sunt gata sa se schimbe. Noul selectioner a primit de la sponsorul principal un fluier, „cu ajutorul caruia sa dea startul unei alte atitudini, fara huiduieli, superstitii si tribune goale”, si un cronometru, „pentru a masura viteza cu care bat milioanele de inimi din jurul „tricolorilor”. „Imi face o deosebita placere sa primesc aceste cadouri de care chiar aveam nevoie. Toti avem posibilitatea sa demonstram ca avem spirit patriotic. Avem in spate o natiune care asteapta mult de la noi. Trebuie sa avem o atitudine extraordinara. Chiar si atunci cand rezultatele nu vor fi cele scontate. Pentru a reusi este nevoie de spirit de sacrificiu si maturitate, asta in afara de valoarea fiecaruia. Daca lumea vede ca lupti deja incepe sa te aprecieze”, a raspuns Razvan Lucescu. De asemenea, capitanul „tricolorilor”, Cristi Chivu, s-a aratat increzator ca noul selectioner este capabil sa rezolve problemele de la echipa nationala: „S-a schimbat selectionerul si tot timpul cand se intampla asta exista un nou suflu la echipa. Altul va fi entuziasmul prin venirea domnului Lucescu pentru ca toti jucatorii convocati au sansa lor de a arata ca merita sa fie la nationala. Ambitiile vor fi mai mari”, a spus Chivu dupa reunirea lotului pentru meciul cu Lituania.