Ajutat de sotia sa Diana, atacantul Rapidului a inaugurat la inceputul saptamanii trecute un centru de fitness body-building de ultima generatie.
Jucatorii formatiei antrenate de Razvan Lucescu isi investesc cu cap banii castigati din fotbal. Daca Dani Coman detine mai multe apartamente pe care le inchiriaza, Romeo Surdu a decis sa ramana aproape de sport si sa aloce o parte din fondurile familiei unei sali de forta de ultima generatie. Centrul se afla in Prelungirea Ghencea, cartierul nou, si a strans deja o serie de abonati. „Ne-am gandit sa facem ceva pentru sport, sa venim cu ceva nou pe piata salilor de forta. Pe viitor avem in plan sa ne extindem, sa construim o sauna si o sala de aerobic”, a spus Surdu pentru CANCAN. Investitia facuta de atacantul Rapidului si sotia in „Daryfit” se ridica la aproximativ 70.000 de euro. Romeo si Diana au ales numele salii inspirandu-se de la baietelul lor in varsta de trei ani, Daris.