Portarul din Ghencea nu a mai rezistat si a cerut arbitrului sa-i dea voie la toaleta inainte de loviturile de departajare.
Eroul Stelei din meciul cu Sportul din Cupa Romaniei a fost Ciprian Tatarusanu. Portarul a aparat sutul lui Varga si a avut noroc cand Ratiu si Tibi Balan au ratat tinta. Dupa meci, in vestiar, colegii stelistului au inceput sa glumeasca pe seama norocului avut de goalkeeper. Totul a inceput la finalul celor 120 de minute, inainte sa execute penalty-urile de departajare. Imediat dupa ce arbitrul a fluierat sfarsitul partidei, Tatarusanu a mers glont la central. „Trebuie sa ajung urgent la baie, nu mai rezist, fac pipi pe mine, cred ca este de la frig”, s-a confesat portarul. Fotbalistul a mers repede la toaleta si s-a intors pe gazon dupa maximum doua minute, usurat, dar pe de alta parte extrem de concentrat. Totul a fost spre binele goalkeeper-ului, care a fost inspirat si a calificat Steaua mai departe in sferturile Cupei Romaniei. Binedispusi ca au trecut de Sportul, fotbalistii au scos o noua gluma in Ghencea. „Daca mai ajungem vreodata la penalty-uri, ar trebui sa mergem cu totii la toaleta. Sa avem si noi bafta lui Ciprian”, a povestit unul dintre jucatorii „ros-albastri”. Stelistii, cu banii la zi Stelistii au mai avut un motiv de bucurie dupa ce au trecut de Sportul in Cupa. Gigi Becali le-a bagat in cont salariile pe luna septembrie, iar acum Banel si compania sunt la zi cu banii. Singura problema ramane cu primele. Fotbalistii vor primi bonusuri doar cand vor ajunge pe primul loc in Liga I. L-a deranjat ca Szekely a fost capitan Patronul Stelei a incercat sa ascunda motivul pentru care a plecat nervos de la stadion la pauza meciului cu Sportul. „Am plecat ca facuse mama varza cu miel, imi era foame”, a spus Gigi in momentul in care Steaua a invins la penalty, iar seful din Ghencea era linistit. Adevaratul motiv e insa altul. Pe Becali l-a suparat rau atitudinea fotbalistilor de la Urziceni si mai ales lipsa de concentrare a lui Kapetanos. Golul lui Balan l-a scos din sarite pe latifundiarul din Pipera. Martorii oculari au dezvaluit ca Gigi Becali nu a fost foarte multumit nici de decizia lui Marius Lacatus de a-l numi capitan pe Szekely.