CREZ. Razvan Lucescu a spus ca, pentru un meci cu Inter, merita sa te apuci de fotbal Contradictie. FC Brasov se lauda cu o victorie in fata celor de la Inter Milano, in timp ce acestia anunta un egal dupa meciul direct Alexandru Mazilu Stirea ca FC Brasov a batut marele Inter Milano a strabatut in lung si lat Romania. Mare a fost mirarea microbistilor cand au aflat ca o echipa dintr-o liga inferioara, in speta trupa lui Razvan Lucescu, a trecut, cu 2-0, de liderul fara rival din Serie A. La prima vedere, e o mare realizare pentru ardeleni ca au ajuns sa joace un astfel de amical de lux, chiar si disputat in baza de antrenamente a „interistilor”. In schimb, pentru italieni jocul a fost unul de pregatire, nepunand mare pret pe rezultat. Drept dovada, faptul ca Figo, Crespo sau Zanetti nici macar nu s-au schimbat de echipamentul in care se pregateau. Poate si pentru ca la finalul partidei scapau de un eventual schimb de tricouri cu romanii. Antrenorul Roberto Mancini a rodat tot lotul, pe durata celor doua reprize de 30 de minute terminate de echipe la egalitate, 0-0. De altfel, acest scor a fost anuntat si de site-ul gruparii italiene. Separat de aceasta mini-partida, s-au mai disputat inca 30 de minute, in care tehnicianul italian a trimis foarte multi juniori pe terenul de la Appiano Gentile. In acest interval au aparut si cele doua goluri ale lui Abrudan si Cristescu, care au detonat apoi stirea bomba in tara: FC Brasov a batut Inter Milano.