Forţaţi oarecum de performanţa fetelor de la Oltchim, care au ajuns in finala Ligii Campionilor, handbaliştii de la Steaua nu au ramas datori şi se afla la un pas de ultimul act al Cupei Cupelor, dupa o victorie mare in faţa unei sali arhipline.
Steliştii au reinviat spiritul şi atmosfera unor meciuri memorabile din trecutul glorios al clubului „roş-albastru” in faţa spaniolilor de la Granollers.
Circa 5.000 de spectatori au luat cu asalt sala Polivalenta şi i-au purtat pe handbalişti spre o victorie care da speranţe pentru returul de peste o saptamana. In atmosfera electrizanta din tribuna, „roş-albaştrii” au condus pe toata perioada partidei, mai mereu la maxim patru goluri distanţa.
Prima repriza l-a scos la rampa pe Stavrositu, acesta avand un inceput de joc incredibil cu patru reuşite din primele şapte ale echipei. Steliştii şi-au continuat marşul spre o victorie la un scor cat mai mare şi dupa pauza, dar, la fel ca in prima parte, diferenţa nu a urcat niciodata la mai mult de 4 goluri, o singura data tabela aratand un plus 5 pentru romani. Cu toate acestea, emoţiile nu au lipsit pe final.
In minutul 58 al jocului spaniolii au revenit neaşteptat pe tabela, la doar doua puncte in spatele steliştilor, 30-28, amuţind tribuna. Insa, cu o ultima rabufnire de orgoliu, trupa din Ghencea a reuşit in cele din urma sa refaca ecartul de patru goluri. Ultima reuşita a Stelei a venit chiar in ultima secunda şi a declanşat fiesta in tribune, spectatorii avand incredere ca favoriţii lor pot da lovitura in deplasarea din Catalunya.