Daca anul 2011 i-a adus transferul in Rusia si convocari constante la echipa nationala, 2012 se anunta pentru Razvan Cocis un an special din punct de vedere al vietii private. Fotbalistul va deveni tatic, iar logodnica lui si-ar dori sa nasca fix de "Ziua indragostitilor".
Razvan Cocis si-a recastigat locul de titular in prima reprezentativa, dupa revenirea lui Victor Piturca, cel care il apreciaza foarte mult. Transferul sau din Arabia Saudita in Rusia, la FC Rostov, pare de asemenea o realizare, prima liga rusa devenind o adevarata forta in ultimii ani. Toate aceste realizari profesionale palesc insa in comparatie cu viata personala a mijlocasului originar din Cluj. Logodnica lui, care l-a urmat peste tot pe unde s-a transferat, fie ca a fost vorba de Rusia, Arabia sau Timisoara, este insarcinata in sase luni. Astfel, blonda care in trecut a cochetat cu modellingul, iar acum este absolventa de ASE, ar urma sa nasca in luna februarie. Ea a povestit prietenelor ei din Romania ca si-ar dori enorm sa-i dea nastere lui Cocis junior chiar de Valentine’s Day, pentru a fi cel mai frumos cadou pe care i l-ar putea face lui Razvan. Daca nu va fi posibil, Oana a glumit ca s-ar multumi ca bebele sa vina pe lume pe 19 februarie, atunci cand Cocis va implini 29 de ani.