SUPARARE. Echipa Romaniei a terminat „mondialul” cu lacrimi in ochi, dupa ratarea medaliilor de bronz Economie. Echipa lui Tadici este singura de la „mondiale” care nu a platit alte servicii la hotelurile unde a fost cantonata George Parvan (Paris) 180 de euro costa spalarea unui rand de echipament pentru echipa Romaniei. Serviciul ar fi fost asigurat de personalul hotelurilor la care a fost cantonata la Toulon, Dijon si Paris. Oficialii romani au omis, insa, sa plateasca aceasta suma, asa ca jucatoarele care au terminat Campionatul Mondial pe locul al patrulea si-au spalat fiecare echipamentul si l-au uscat in camerele de hotel. In contrapartida, echipa Frantei a avut o desfasurare de forta uriasa. Dupa fiecare meci, sase oameni s-au ocupat de recuperarea fizica a fiecarei jucatoare avand la dispozitie bazin, sauna si patru sali speciale de kineto si fizioterapie. Romania a ajuns la turneu cu un fizioterapeut si un kinetoterapeut. Organizatorii francezi au dat, insa, cu batul in balta la festivitatile de premiere pentru ca au pregatit doar cate 21 de randuri de medalii si plachete, in conditiile in care fiecare participanta avea 25 de jucatoare in lot. Delegatia Romaniei s-a intors aseara in Romania. Selectionerul Gheorghe Tadici a lasat sa se inteleaga inaintea plecarii spre tara ca mai multe jucatoare, inaintate in varsta, se vor concentra de acum pentru activitatea la echipa de club si e posibil sa renunte la echipa nationala. Cele vizate de predictiile selectionerului sunt Luminita Hutupan Dine, Steluta Luza Lazar si Narcisa Lecusanu.