Prezentatoarea TV l-a ajutat pe Darius, fiul baschetbalistului Virgil Carutasu, sa ajunga la acelasi nivel cu tatal sau. Astfel, micutul a dat cel mai spectaculos cos de sus.
Meci de infarct, miercuri seara, in Sala „Mihai Viteazu” din Capitala. Steaua Turabo a avut nevoie de prelungiri pentru a se impune in fata celor de la Gaz Metan Medias, scor 88-83. Lucic a fost cel mai bun marcator al partidei, cu 24 de puncte, dar cosul care a decis partida a fost realizat cu doar cateva secunde inainte de final, de bulgarul Hristo Nikolov. Steaua Turabo a fost la primul meci cu noul antrenor principal, Nini Florescu, dupa despartirea de Teo Cizmici. Atmosfera tensionata din timpul meciului a contrastat cu momentele amuzante din pauza. Prezentatoarea Promotor, Roxana Ciuhulescu, a facut echipa cu Darius, fiul lui Virgil Carutasu, pentru a marca un slam-dunk de senzatie. Si s-au chinuit serios pana ca micutul sa reuseasca primul cos de sus din viata. Are doi ani.