Mihai Manole a castigat 268.189 de dolari in cadrul unui event organizat de World Series of Poker.
Din ce in ce mai multi romani reusesc sa obtina rezultate spectaculoase in cadrul turneelor de poker. Cea mai recenta „bomba” a fost detonata de Mihai Manole. Acesta s-a clasat pe locul 3 la eventul cu numarul 49 (in total au fost organizate 57 de eventuri secundare si unul principal) de la Las Vegas. Manole a concurat in sistemul No-Limit Holdaem impreuna cu alti 2.542 de jucatori, fiecare dintre ei platind un buy-in de 1.500 de dolari. Pentru performanta realizata, romanul a incasat un cec de 268.189 de dolari si a urcat totalul castigurilor sale din turneele live la peste 1.250.000 de dolari. Interesant este insa faptul ca, desi a reusit pana acum sa intre de opt ori in bani la diverse competitii WSOP, Mihai Manole nu a putut sparge inca aceasta bariera si la eventul principal, unde „buy-in”-ul este de 10.000 de dolari, iar premiile de la masa finala sunt de ordinul a milioane de dolari.