Vedetele nationalei de fotbal se "bat" in avioane exclusiviste dedicate V.I.P.-urilor.
Adrian Mutu a incheiat un contract de reprezentare cu Blue Air, dupa negocieri „la sange” cu Oana Roman, reprezentanta companiei aeriene low-cost. Ca urmare a intelegerii, Mutu si familia sa vor beneficia de mai multe bilete gratuite pe ruta nou infiintata Bucuresti – Florenta si retur. Pe langa acestea, Mutu va avea la dispozitie si un avion de patru locuri, cu care se poate deplasa oriunde, in limita a patru zboruri pe an, un astfel de card V.I.P. fiind evaluat la aproximativ 18.000 de euro. Totul e ca Adrian sa anunte cu doua zile inainte destinatia. El a folosit deja o prima cursa, la ultima venire-fulger la Bucuresti, cand s-a ocupat de transferul nepotului lui Consuelo la FC Snagov. Compania aeriana a aranjat deja si o sedinta foto la Florenta cu Mutu, material ce va fi folosit in Romania. Afland toate acestea, Ciprian Marica vrea sa-i faca o „aroganta” bunului sau prieten de la Fiorentina. El a luat deja legatura cu reprezentantii companiei aeriene, solicitand un card V.I.P. cu 70 de ore, fata de cele 20 ale lui Mutu. Un astfel de pachet costa aproximativ 60.000 de euro, un mizilic pentru fotbalistul care castiga peste doua milioane de euro pe an de la Vfb Stuttgart.