Cei doi fosti internationali s-au incalzit inaintea petrecerii data de Dan Petrescu la o partida de fotbal alaturi de fiii lor.
Tripleta de vis a generatiei de aur, Hagi, Popescu si Petrescu, s-a mutat pentru vacanta de Craciun la Poiana Brasov. Cele trei foste mari glorii s-au cazat la un hotel select, alaturi de sotiile si copiii lor, dar si de alti prieteni foarte apropiati. Mini-sejurul a demarat in forta inca din prima zi, cu petrecerea zilei de nastere a Bursucului. Imediat dupa ce a ajuns in Poiana, Gica Popescu spunea ca l-am sunat deja de doua ori pe Dan, dar nu mi-a raspuns la telefon. E normal, asa e in vacanta, stai cat mai departe de telefon. In asteptarea sarbatoritului, Regele si Baciul au cedat rugamintilor celor doi pusti ai lor, Ianis, respectiv Nicholas, si au pus-o de un meci de minifotbal, pe un teren din balon. Marele absent a fost chiar sarbatoritul zilei, Dan Petrescu, ajuns mai tarziu si ramas sa pregateasca petrecerea ce urma sa aiba loc seara. La alegeri, cei doi cumnati au decis sa fie adversari si si-au luat locotenenti chiar pe fiii lor. Partida, la care au mai luat parte prieteni de-ai celor doi, a fost una foarte disputata. Protagonistii din cele doua tabere, Hagi si Popescu, nu s-au menajat nicio secunda, ambii fiind recunoscuti ca doi sportivi ce nu suporta sa piarda, indiferent de situatie. Rezultatul nu mai conteaza insa, atat timp cat cei doi mari campioni au fost din nou pe teren si, mai mult, ne propun aceleasi nume mari pentru echipa nationala a viitorului: Hagi si Popescu. Preambul la turneul vedetelor Fostii componenti ai generatiei de aur au decis sa iasa la o miscare si ieri, pentru o refacere dupa ziua Bursucului. Saptamana viitoare, in perioada 28-30 decembrie, sub Tampa va incepe Turneul vedetelor, o competitie care se va disputa in Sala sporturilor din Brasov, organizata de patronul societatii No Problem, Calin Romica , in colaborare cu primaria din localitate. La acest eveniment au confirmat deja participarea Florin Cernat, Mugurel Buga, Marius Constantin, Tibi Ghioane, Daniel Florea, Vasile Maftei, Dinu Todoran, Epaminonda Nicu, Mihai Stere, Adrian Pitu, Stelian Carabas si multi alti fotbalisti.