După recentele probleme cu procurorii anticorupţie care au obţinut arestarea lui şi l-au trimis în judecată pentru fapte de corupţie, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov se mai confruntă cu o problemă spinoasă. Aristotel Căncescu s-a trezit dat în judecată chiar de către soţia lui, care îi cere divorţul!
Decizia pare să fi fost luată numai de Magdalena Cristina Căncescu, care nu a apelat la o înţelegere cu soţul ei în vârstă de 65 de ani, adică nu a demarat procedurile notariale sau administrative, preferând să-l acţioneze în instanţă. Aceasta înseamnă că ”e cu supărare” din partea partenerei de viaţă a politicianului, care nu ar fi dispus să îi acorde divorţul amiabil, poate din cauza unei afaceriste brunete, după cum relatam AICI dar există şi posibilitatea ca situaţia să fi fost atent cântărită. Asta pentru că DNA a cerut sechestrul pe averea fabuloasă a politicianului, iar un divorţ ”solid”, pronunţat de judecători ar putea avea ca rezultat şi împărţirea bunurilor. Aceasta este însă, desigur, doar o supoziţie, pentru că numai doamna Căncescu şi soţul ei ştiu cu adevărat ce s-a petrecut între ei!
Revenind însă la divorţ, acţiunea a fost depusă de Magdalena Căncescu la sfârşitul lunii ianuarie 2017 şi din această cauză magistraţii Judecătoriei Braşov nu au avut posibilitatea să fixeze încă primul termen de judecată. Deocamdată nu este vorba de un partaj, dar acesta se poate discuta oricând, pe cale separată în instanţa de judecată. Ce-i drept, soţii Căncescu au ce să-şi împartă, pentru că averea strânsă de politician este fabuloasă! Numai în conturi are Aristotel Căncescu aproape 4,5 milioane de dolari şi 605.000 de euro, arată declaraţia sa de avere! Căncescu mai deţine un teren de 2500 de metri pătraţi în Braşov, dar şi două case. El este şi acţionar, printr-o firmă la un trust de presă local.