Smiley este unul din cei mai râvniţi burlaci de la noi, însă după ce a terminat relaţia cu Laura Cosoi, cântăreţul nu şi-a mai asumat public o altă idilă. Acum însă, Smiley a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj care i-a făcut pe mulţi să se întrebe ce a vrut să spună artistul.
”Mă bucur de viaţă, mă bucur de muzică, mă bucur de iubire! Mulţumesc”, a scris Smiley pe pagina lui de Facebook. La scurt timp, prietenii virtuali au început să dea like şi să comenteze. Iar unii l-au întrebat dacă are o nouă relaţie. Zilele trecute, Laura Cosoi a vorbit despre Smiley. Blonda a spus că se înţeleg foarte bine şi că se susţin reciproc, ceea nu stârneşte gelozia soţului ei, Cosmin Curticăpean. „De abia astept să trecem peste acest moment în sensul că fiecare are viaţa lui şi pur şi simplu ne-am întâlnit la un eveniment şi o să ne mai întâlnim şi altă dată, cu siguranţă, şi aştept să vină momentul ăla în care nu o să mai pară ceva ieşit din comun. Pur şi simplu, doi oameni care au avut o relaţie şi se salută sau se susţin reciproc în diverse proiecte pe care le au, nu înseamnă decât că pun preţ pe ceea ce a fost vreodată bun între ei şi cam atât, deci nimic mai mult.
Evident că a fost şi soţul meu, dar nu s-a observat că noi împreună am fost invitaţi şi eu merg cu Cosmin peste tot. Nici urmă de gelozie şi atunci când eşti sigur pe sentimentele tale, pe omul de lângă tine, când există o legătură atât de puternică ca a noastră nu are de ce să fie gelos sau de ce să fiu eu geloasă. Momentan suntem bine în formula de doi, călătorim, avem foarte multe lucruri pe care le facem împreună şi vor fi şi copii în viitor”, a declarat Laura Cosoi.