O actrita de 27 de ani, celebra dupa ce a facut un pictorial de senzatie in revista “Playboy”, a fost confirmata in functia de deputat in noul legislativ rus. Maria Kozhevnikova a candidat pe listele partidului lui Vladimir Putin, Rusia Unita, si reprezinta acum o regiune din Siberia.
La fel ca celebra spioana Anna Champan, Kozhevnikova si-a inceput cariera politica facand parte din ramura de tineret a formatiunii politice din care face parte si premierul rus. Mare fana a lui Vladimir Putin, pentru care si-a exprimat admiratia de cate ori i s-a dat ocazia, Maria ar fi fost ajutata sa ajunga in Duma tocmai de renumitul politician, spun gurile rele din Rusia.
In urma cu doi ani, tanara, care este fiica jucatorului de hochei Alexander Kozhevnikova, de doua ori campion olimpic, a aparut pe coperta editiei rusesti a faimoasei reviste pentru barbati. In interior, i s-au mai dedicat inca sapte pagini, iar cititorii erau invitati sa o „cunoasca mai bine” pe Maria.
„Este un eveniment extraordinar de important pentru mine”, a declarat cea mai sexy politiciana a Rusiei dupa ce a fost confirmata in functia de deputat. „A venit vremea ca tinerii sa fie auziti. Viitorul tarii noastre le apartine tinerilor si trebuie sa fim si noi luati in considerare”, a explicat noua membra a legislativului rus.