Pregatirile pentru concertul artistei au intrat pe ultima suta de metri. Astazi zeci de muncitori roboteau de zor pentru a ridica la timp imensa scena din Piata Constitutiei pe care pe 16 august se va afla Lady Gaga.
Scena care se ridica la Bucuresti va avea 150 de metri, o inaltime de 26 de metri si o pasarela de 120 de metri. In mare parte aceasta a fost montata, fiind incepute deja lucrarile pentru montarea instalatiilor de sunet si de lumini. Pentru toata recuzita au fost necesare 55 de TIR-uri, unele dintre ele fiind inca pe drum spre Romania, iar altele isi asteapta randul in Piata Constitutiei pentru a fi descarcate. Daca scena va fi una impresionanta, nici zona de backstage nu va fi mai prejos. Vor fi ridicate 50 de cabine, sali si birouri, plus un cort de 200 de mp, alocat garderobei.