Actorul britanic de comedie Mel Smith, protagonistul unor seriale de mare succes din anii '70-'80 si celebru pentru colaborarile sale cu Rowan Atkinson ("Mr. Bean"), a decedat vineri, in urma unui infarct miocardic.
Mel Smith, care a murit vineri, la varsta de 60 de ani, a fost o sursa de inspiratie pentru o generatie de actori de comedie din Marea Britanie.
El a devenit celebru datorita show-urilor „Not The Nine O’clock News” si „Alas Smith and Jones”, care s-au bucurat de o imensa popularitate in Marea Britanie.
De asemenea, el este cunoscut si ca regizor al filmelor „Bean – O comedie dezastru/ Bean” si „The Tall Guy”, din distributia carora a facut parte actorul Rowan Atkinson, cunoscut pentru celebrul sau personaj, Mr. Bean.
„Inca nu pot sa cred ca s-a intamplat asa ceva”, a declarat Griff Rhys Jones, partenerul lui Mel Smith din cele mai cunoscute show-uri TV in care a jucat regretatul artist. „Pentru toti cei care l-au cunoscut, Mel a fost o forta. A fost un domn si un erudit, un jucator si un spirit”, a mai spus Griff Rhys Jones.
Cei doi au infiintat Talkback, o casa de productie independenta care a realizat multe comedii de succes, intre care si seria „Ali G”, care l-a facut celebru pe actorul Sacha Baron Cohen.
Compania Talkback a fost preluata de Pearson TV in anul 2000, pentru 95 milioane de dolari.
„Contributia lui Mel Smith in domeniul comediei britanice nu poate fi supraevaluata”, a declarat Tony Hall, directorul general al BBC.
„El a contribuit la definirea unui nou stil al comediei, incepand cu sfarsitul anilor 1970 si care continua sa influenteze oamenii si in prezent”, a mai spus Tony Hall.
R.N.