Actorii americani Megan Fox, in varsta de 24 de ani, si Brian Austin Green, in varsta de 37 de ani, formeaza un cuplu perfect.
Cei doi se inteleg de minune, semn ca mariajul le prieste. Fiecare gest al celor doi demonstreaza acest lucru. In urma cu cateva zile, Megan si Brian au iesit la plimbare in oras. Dupa ce au luat masa la restaurantul Chin Chin din Studio City, ei au pornit-o pe jos spre casa, foarte relaxati. Insa, pe drum, i-a apucat cheful de joaca.
Fara sa le pese ca era lume in jurul lor, iubaretii s-au giugiulit, Megan sarind in bratele sotului ei, iar Brian tinand-o strans lipita de el si afisand un zambet de barbat fericit ca are o asemenea sotie, nu doar frumoasa, ci si jucausa. Senzuala bruneta si starul cunoscut telespectatorilor romani din celebrul serial „Beverly Hills 90210” formeaza un cuplu din anul 2004, dar s-au casatorit abia in iunie 2010, in Hawaii. Pana sa o intalneasca pe cea care i-a devenit sotie, Brian Austin Green a avut o relatie amoroasa cu Vanessa Marcil, impreuna cu care are un baietel, Kassius Lijah, care a venit pe lume in martie 2002.
Foto: NorthFoto