Dina, mama starletei Lindsay Lohan, a participat, alaturi de fratele ei, la un eveniment caritabil din Hamptons, unde trebuia sa achite 2.500 de dolari. Dupa ce au mancat, au baut si s-au distrat, cei doi s-au facut nevazuti, fara sa mai plateasca nimic.
Lindsay Lohan este recunoscuta pentru comportamentul ei haotic, dar nici mama ei, Dina, nu se poate lauda ca este mai serioasa. Ea a fost invitata sa participe la un eveniment caritabil la restaurantul Andrra din Hamptons, New York, unde trebuia sa doneze bani pentru Fundatia Clamshell. Femeia in varsta de 49 de ani a venit insotita de fratele ei, Paul Anthony Sullivan. Cei doi s-au simtit foarte bine, au mancat si au baut pe rupte, dar, la sfarsit, au sters-o englezeste. Au plecat fara sa plateasca cei 2.500 de dolari pentru ajutorarea nevoiasilor.