Creatoarea de moda Stella Mccartney este prinsa la mijloc intr-un scandal provocat de Madonna, care a terminat-o cu buna ei prietena Gwyneth Paltrow. Motivul este o afacere foarte buna pe care Paltrow ar fi facut-o cu antrenorul de fitness al divei pop. Totodata, cantareata si-a reamintit ca trebuie sa fie suparata si pe Kate Hudson, care s-a iubit cu fostul Madonnei.
Noua colectie a Stellei Mccartney este prilej de mare drama prin lumea vedetelor americane, iar creatoarea nu stie a cui parte s-o tina pentru a nu-si strica nici relatiile sus-puse si pentru a evita o paruiala. Pana nu demult cele mai bune prietene, Madonna si Gwyneth Paltrow nici nu-si mai dau binete. Cantareata de 52 de ani n-ar mai vrea s-o vada pe Gwyneth (38 de ani) nici in poza, dupa ce i-a furat-o pe Tracy Anderson, expertul de fitness care i-a „sculptat” Madonnei trupul. Alte guri rele din lumea vedetelor spun, citate de „US Magazine”, ca Paltrow era extrem de geloasa pe buna ei prietena, ceea ce le-a transformat relatia intr-o competitie continua. Cat despre Kate Hudson (32 de ani), pacatul ei a fost de a fi iesit cu amorezul baseballului american, Alex Rodriguez. „Madonna inca n-a putut sa-i ierte lui Kate faptul ca a avut o relatie cu fostul ei”, a declarat o sursa anonima pentru „Daily Mail”. Cele doua vedete au avut un schimb dur de replici luna trecuta, cand s-au intalnit la Costume Institute Gala din New York, eveniment de moda comparabil cu premiile Oscar. Cantareata a avut o foarte scurta aventura cu sportivul in 2008. Zvonurile vremii spuneau ca ea a fost motivul pentru care Rodriguez si-a lasat nevasta. Hudson i-a luat locul Madonnei pentru numai cateva luni, in 2009, apoi jucatorul echipei New York Yankees a fermecat-o pe Cameron Diaz. Cu tot acest triunghi al urii, Stella Mccartney se teme ca va pierde sprijinul Madonnei, care ar putea absenta de la lansarea noii ei colectii, pentru a nu da ochi cu celelalte doua femei.