Diva muzicii pop si-a cumparat mobilier nou, toate piesele fiind creatii ale designerilor italieni. A ales obiecte foarte scumpe si foarte sofisticate, platind o suma mare, se pare pentru a se razbuna pe francezii de la Louis Vuitton care au renuntat la reclamele cu ea.
Controversata cantareata Madonna a „spart” 350.000 de euro in cateva ore petrecute la shopping in mai multe magazine de design interior ale creatorilor italieni, aflate pe New Bond Street din Londra. Dupa ce a studiat bine ofertele, regina muzicii pop a decis asupra unor piese de mobilier exclusiviste. Artista si-a achizitionat un fotoliu Sound si o canapea Surround create de Natuzzi, un radio Ts522 realizat de Marco Zanuso pentru Brionvega, o masuta pentru cafea de la Gio Ponti, mai multe scaune semnate Gaetano Pesce pentru Cassina, cateva veioze Achille Castiglioni si multe decoratiuni. Madonna a fost extrem de incantata de noile achizitii, in special de canapeaua Surround, care este dotata, printre altele, cu casti audio si dispozitive ipod. Se pare ca Madonna a profitat de faptul ca vrea sa-si reinnoiasca resedinta din capitala britanica si pentru a se razbuna pe designeri francezi, cumparand exclusiv produse italienesti, cu atat mai mult cu cat este foarte buna prietena cu Domenico Dolce si Stefano Gabbana. Diva muzicii pop le-a marturisit apropiatilor ca este foarte suparata pe reprezentantii Louis Vuitton dupa ce acestia au concediat-o, alegand sa-si promoveze produsele cu ajutorul modelului olandez Lara Stone. „Nu mai vreau sa aud de francezi. M-au jignit renuntand la serviciile mele pe motiv ca sunt in varsta, asa ca de acum incolo nu le mai cumpar produsele. Este doar pierderea lor”, ar fi spus artista, in varsta de 51 de ani, unor prieteni apropiati.