George Nichopoulos, medicul care i-a scris regelui rock'n'roll 10.000 de retete in ultimul an de viata, si-a scris memoriile, in care vrea sa demonstreze ca nu se face vinovat de crima. Printre medicamentele pe care i le-a recomandat pacientului sau se afla si Demerol, unul dintre analgezicele care i-au fost fatale lui Michael.
Moartea lui Elvis Presley continua sa ramana invaluita in mister chiar daca au trecut 33 de ani de atunci. Ca si in cazul decesului lui Michael Jackson, ilustrul sau ginere care avea sa isi piarda viata in conditii la fel de dubioase, exista voci care il acuza pe medicul personal de crima. Ipoteza nu este deloc imposibila, in conditiile in care doctorul George Nichopoulos i-a scris regelui rock’n’roll 10.000 de retete doar in ultimul an de viata. In plus, la autopsie, legistii au gasit urmele a 14 medicamente diferite in trupul cantaretului. Acum in varsta de 83 de ani, doctorul Nichopoulos cauta sa se apere. Intr-o biografie care nu a aparut inca pe piata, medicul incearca sa explice ca moartea lui Elvis este din vina exclusiva a cantaretului. Bolnav de guta, artrita si suferind de glaucom, probleme cardiace si insomnie, acesta ar fi luat pastile cu pumnul si, in loc sa asculte de sfatul doctorului, s-ar fi tratat cu ajutorul unor regimuri de prin reviste. Totusi, Nichopoulos recunoaste ca a continuat sa ii prescrie lui Elvis zeci de medicamente, printre care si Demerol, un analgezic foarte puternic, menit sa ii calmeze durerile de spate si gat. Coincidenta sau nu, medicamentul figureaza printre cele cu care doctorul Conrad Murray l-a indopat pe Michael Jackson, provocandu-i decesul.