Reprezentantii Guinness World Records au anuntat un nou record. Este vorba despre titlul de cea mai scunda femeie in viata, care i-a fost acordat unei tinere de numai 18 ani din India. Jyoti Amge, care traieste impreuna cu familia intr-un oras din vestul tarii, masoara doar 62,8 centimetri si cantareste 5,5 kilograme. Liceana, care sufera de acondroplazie, o boala a oaselor, s-a aratat foarte bucuroasa sa-i aiba drept oaspeti pe reprezentantii Cartii Recordurilor si sa primeasca acest titlu tocmai de majorat. Anul viitor, ea va intra in lumea Bollywoodului si va juca in doua filme. „Vreau sa-i fac pe oameni fericiti”, a explicat Jyoti Amge cand a fost intrebata de ce vrea sa devina actrita. Precedentul record a fost detinut de o americanca pe nume Bridgette Jordan, care are o inaltime de 69,4 centimetri.