Intregul catalog muzical Michael Jackson, a carui valoare depaseste 250 de milioane de dolari, a fost furat, dupa ce a fost descarcat de pe internet de piratii cibernetici.
Grupul Sony Music se confrunta astfel cu cea de-a doua problema majora de securitate a datelor sale informatice in mai putin de un an, dupa ce piratii cibernetici au sustras din fisierele sale cantecele nelansate ale starului american, scrie Mediafax.
Potrivit tabloidului Daily Mail, piratii cibernetici au descarcat peste 50.000 de fisiere muzicale, ce valoreaza peste 250 de milioane de dolari, in cadrul celui mai amplu atac cibernetic organizat vreodata asupra unei companii muzicale.
In urma cu un an, grupul Sony Music a platit 250 de milioane de dolari pe drepturile de exploatare pe o perioada de sapte ani a pieselor lui Michael Jackson.
Contractul semnat cu fondul care administreaza averea megastarului prevede lansarea a 10 albume, ce vor contine inclusiv materiale datand din perioada sesiunilor de inregistrari, produse din perioadele in care Michael Jackson inregistra in studio unele dintre cele mai cunoscute albume ale sale.