Solistul trupei U2 a fost nevoit sa faca autostopul in Vancouver, dupa ce plimbarea de dinainte de concert i-a fost stricata de o ploaie torentiala. Gilbert Brule si iubita lui, Kelsey Nichols, si-au facut mila de cantaret si l-au bagat pe bancheta din spate, ducandu-l inapoi la hotelul in care era asteptat de restul formatiei.
Un tanar jucator de hochei din Vancouver, Canada, l-a salvat pe celebrul solist al trupei U2 de la o raceala zdravana. Gilbert Brule era la volanul masinii sale cand a observat ca un barbat care semana cu Bono era pe marginea drumului si facea autostopul. Soferul a tras pe dreapta, convins ca nu are cum sa fie cine credea el. Spre marea lui uimire, cel care ii cerea ajutorul era chiar megastarul irlandez. Ud din cap pana in picioare, cantaretul a fost fericit pana la extaz cand Brule si prietena lui, Kelsey Nichols, care era si ea in masina, l-au luat cu ei si l-au dus inapoi la hotel. El le-a povestit celor doi ca iesise la o plimbare, ca sa se mai relaxeze putin inaintea concertului pe care il avea, cand a venit furtuna. Pentru ca ploua atat de tare, Bono a decis ca mai bine iese la „ia-ma, nene”, decat sa mearga pe jos si sa riste o raceala. Ca sa-si demonstreze recunostinta, irlandezul le-a dat salvatorilor sai un permis de acces in culisele concertului pe care U2 avea sa-l sustina in seara urmatoare in Vancouver. Intre cantece, Bono le-a povestit si fanilor patania si le-a multumit inca o data „eroilor” sai.