Frumoasa protagonista a serialului "Gossip Girl", Blake Lively, si actorul Ryan Reynolds si-au spus "Da" in mare taina, duminica seara.
Mai multe surse independente sustin ca ceremonia a avut loc in Mt. Pleasant, Carolina de Sud, pe plantatia Boone Hill.
Zvonurile sunt intarite si de faptul ca atat mama lui Blake, cat si celebrul designer Christian Louboutin au fost vazuti in zona duminica. Se speculeaza chiar ca pantofii de nunta ai lui Blake poarta semnatura acestuia.
Revista „People” sustine ca muzica la nunta a fost asigurata de buna prietena a cuplului, Florence Welch, din trupa Florence and the Machine.
Blake Lively si Ryan Reynolds sunt impreuna de aproape un an. El a mai fost casatorit cu Scarlett Johansson, iar pentru Blake, acesta ar fi primul mariaj.