Moderatoarea sustine ca ar accepta cu ochii inchisi o oferta venita din partea unui post de radio, daca ar avea certitudinea ca, acolo, ar putea sa realizeze emisiuni interactive cu ascultatorii.
De la inceputul acestui an, Teo Trandafir nu mai are liniste. Desi este profa de divertisment la Scoala de Televiziune si realizeaza emisiunea „Teo Show” pentru posturile locale, vedeta recunoaste ca nu ar spune nu niciodata unui nou job. Ea are insa o singura pretentie. Sa fie la un post de radio unde sa poata realiza emisiuni dupa bunul sau plac. „Simt ca pot mai mult. Am energie, sunt creativa si am multe de spus. Dar as vrea sa fac asta la radio, de dragul tineretii mele. Radioul este net peste TV ca posibilitati. Acolo poti sa dezbati orice, la orice ora, in direct cu ascultatorii „, ne-a marturisit vedeta de televiziune care, in urma cu 20 de ani, isi incepea cariera la primul post de radio privat din Romania.