A fost pentru o perioada unul dintre cei mai huliti barbati din Romania, dar zicala potrivit careia timpul sterge tot pare sa functioneze in cazul lui Marcel Prodan.
Impresarul Alexandrei Stan, cu care cantareata a avut o relatie cel putin ciudata si care a invinetit-o acum doua luni, a incercat o vreme sa nu iasa in evidenta cu nimic.
Chiar daca Alexandra nu a depus plangere la politie pentru bataia incasata, Marcel Prodan este anchetat de DNA, in urma unei alte plangeri penală pe numele acestuia, fiind acuzat ca a santaj-o pe artista.
Dupa ce s-a prezentat la sediul DNA Constanta, impresarul si-a continuat viata, ce-i drept, mai linistita, de data aceasta.
Paparazzii CANCAN.ro l-au filmat alaturi de fosta sotie, Adina, cu care are un copil, luand masa si plimbandu-se cu ei.
Mai mult, dupa o lunga perioada in care nu a fost activ pe retelele de socializare, Prodan a inceput acum sa posteze din nou, inclusiv fotografii.
Intr-una din ele, Marcel apare la plaja, impreuna cu fiul sau. Cei doi sunt foarte seriosi, iar impresarul pare ca a coborat la mintea celui mic, cu care se joaca probabil in nisip.
D.B.