Bucurie mare, ieri, printre pacientii si personalul medical al Maternitatii Bacau. "Zana" Andreea Marin Banica a venit in unitatea medicala nu in calitate de pacient, ci in cea de ambasador UNICEF.
Cu o precizie de ceasornic elvetian, la ora 12.30, vedeta TV si-a facut aparitia pe holurile maternitatii imbracata intr-o rochie alba, vaporoasa si cu zambetul pe buze. „Zana” a vizitat saloanele, a dat sfaturi proaspetelor mamici si s-a fotografiat cu personalul sanitar. Dupa baia de multime, Andreea Marin Banica a declarat pentru CANCAN ca, in curand, va pleca impreuna cu familia „intr-un loc cu soare, unde sa uit de tot si de toate”.