Ministrul Sanatatii adopta Ordonanta de Urgenta nr. 23 din 2014 si completeaza si modifica Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii. Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali se vor putea pensiona la 65 de ani.
”Scaderea varstei de pensionare risca diminuarea periculoasa a numarului de asistenti medicali generalisti, moase si asistenti medicali angajati în unitatile sanitare publice, institutii care se confrunta deja cu un deficit major de personal de specialitate. Prin aceasta Ordonanta de Guvern, am tinut astfel cont atat de nevoile sistemului de sanatate, cat mai ales de dorinta de a ramane în activitate a celor 4.000 de asistente medicale care puteau fi afectate de scaderea varstei de pensionare”, a declarat ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu.
Prin Legea 53/2014 pentru aprobarea OUG 144/2008 au fost abrogate prevederile în baza carora membrii acestei categorii profesionale se pensionau la varsta de 65 de ani, indiferent de sex.
Urmare a acestei modificari legislative, din punct de vedere al pensionarii, asistentele medicale au intrat sub incidenta prevederilor din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încat acestea trebuiau sa se pensioneze înainte de 65 de ani.
Prin intermediul noii Ordonante, prin derogare de la articolul 56 din Codul Muncii, asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali se vor pensiona la varsta de 65 de ani, în conditiile legii.
A.P