Andrei Stoica se pregateste pentru unul dintre cele mai importante meciuri din acest an. Luptatorul urmeaza sa isi afle adversarul pentru gala care va avea loc pe 23 mai la Bucuresti.
Pana atunci, Andrei Stoica (27 de ani) va deveni tata pentru a doua oara, iar asta se va intampla cu cateva zile inainte de gala. Sotia luptatorului va naste vineri. Cei doi s-au gandit deja si la nume. Baietelul lor se va numi Constantin Alexandru, iar tatal sau viseaza ca cel putin unul dintre cei doi baieti sa ii calce pe urme.
Albert, primul copil al lui Andrei Stoica, are aproape doi ani si abia asteapta sa il vada pe fratiorul sau.
“Eu imi doream o fetita, iar Andrei voia baiat. A castigat el, va fi greu cu trei baieti in casa”, a spus Andra Stoica.
CITESTE SI
Superkombat revine la Bucuresti pe 23 mai cu un super-eveniment
Remy Bonjasky va asista la gala
Considerat unul dintre cei mai mari luptatori al tuturor timpurilor, Remy Bonjasky, va fi prezent pe 23 mai, la Sala Polivalenta din Bucuresti, pentru a asista la gala Superkombat.
„Intotdeauna este o placere sa vin in Romania, oamenii sunt primitori, iar galele Superkombat au ajuns la un nivel extraordinar. Anul trecut am fost la doua dintre ele, la Constanta si Almere, si ma astept ca si cea de la Bucuresti sa fie la fel de spectaculoasa”, a spus starul originar din Paramaribo, care a donat si o pereche de manusi cu autograf pentru licitatia caritabila care va avea loc vineri, 15 mai.
Daniel Ciuta