Sorin Bontea, Catalin Scarlatescu si Florin Dumitrescu sunt cei trei maestri bucatari care vor avea misiunea de a-l alege pe primul "Masterchef" al Romaniei. Ei au, fiecare, o experienta vasta in "cooking" si au uimit cu preparatele lor vedete de la Hollywood sau politicieni din lumea intreaga.
Ca sa devina maestri bucatari, Sorin, Catalin si Florin au pornit de la retete simple, facute acasa, in adolescenta. „Prima data am gatit hamsii date prin malai si puse pe scobitoare. Aveam vreo 13 ani si venisera niste prieteni la mine sa ne uitam la un meci”, isi aminteste, amuzat, Sorin Bontea. Catalin a avut nevoie de „asistenta”, asa ca prima lui mancare a fost o tocana facuta „prin telefon” cu bunica din Constanta, care i-a explicat ce si cum sa faca. Ca sa ajunga bucatari de top au pornit de jos si au avut supervizori care le-au transmis tainele meseriei. „Am avut un italian care pur si simplu statea in spatele meu la 30 de centimetri si ma supraveghea. Ma lasa sa fac ceva si cand terminam imi spunea ca nu e bine, trebuie sa o iau de la capat”, spune Sorin. Pentru Catalin, maestru a fost Filippo Nisi, de la care a invatat mai ales ce inseamna… curatenia. „Ma punea sa-i spal bucataria de mai multe ori. Cand terminam de curatat, ma punea sa o iau de la capat, ca sa-mi intre in cap ca tot timpul trebuie sa fie curat in bucatarie”, dezvaluie el. Daca despre retete cei trei au pareri separate, cand vine vorba despre ingredientul „obligatoriu” al unei cine romantice, ei spun ca iubirea este cea care conteaza. „Slanina cu ceapa, mancata de amandoi din aceeasi farfurie, poate fi la fel de romantica precum un platou de stridii cu caviar si sampanie daca cei doi se iubesc”, ne asigura Florin. Cei trei „jurati” si pretendentii la „Masterchef” Romania vor putea fi vazuti incepand de maine, la Pro TV. „MasterChef” isi intampina telespectatorii intr-un platou de 2.000 metri patrati!Florin Dumitrescu este cel mai tanar jurat MasterChef din lume! Bucatarul de 24 de ani munceste de cand se stie!